India – O nebunie frumoasa

Am ales-o pentru contrastele ei, pentru ca ma fascina ideea de a o descoperi, pentru ca parea un vis indepartat care s-a transformat in realitate cand am decis, impreuna cu colega mea, sa ne luam bilete.

Am plecat la sfarsitul iernii la noi, in plin sezon la ei, am strabatut 7 orase in 3 saptamani, am stat alaturi de cei bogati in apartamente imense cu servitori, am pasit si in casa foarte mica a celor mai putin norocosi care aveau vesela din inox, de teama sa nu sparga portelan sau macar faianta, am mancat picant si foarte picant, ne-am imbatat de arome, am stat desculte la temple, am schimbat n avioane si doua trenuri, ne-am facut prieteni, am inotat in cea mai calda apa printre palmieri, am stat pe un nisip mai fin decat matasea esarfelor pe care le-am cumparat de la negustorii locali, am ras din suflet si ne-am conectat cu adevarat cu tot ce vibra acolo.

Se spune ca e o tara pe care ori o iubesti, ori o urasti, nu exista cale de mijloc, totul este in extremis. Dar este o tara spectaculoasa, am plecat acolo cu gandul sa descopar ceva care ma va face sa apreciez mai mult ce am acasa, dar surpriza a fost sa descopar, de fapt, cat de multe imi lipsesc.

Adevaratul soc cultural pentru mine au fost oamenii, frumosi si zvelti, cu un zambet care te inmoaie, mandri de tara lor, strans legati prin traditii si obiceiuri de familie, prieteni, de la ei am invatat cea mai importanta lectie: sunt multumiti cu putinul pe care il au si au un simt al datoriei foarte dezvoltat, pun mare pret pe educatie si fac totul pentru familie, nu pentru binele propriu, sunt curiosi si pun multe intrebari, sunt mereu informati si toleranti cu toata lumea.

Am multumit cerului pentru Uber, taximetristii locali nu vorbeau engleza si era greu sa ne intelegem, am admirat ca isi sustineau guvernantii si erau increzatori in viitor, am apreciat ca produc totul local, de la fructe si legume pana la industria de masini, am trait intens fiecare zi si mi-am promis sa mai merg.

By Viorela

Udaipur: